Prospect Nephrotect, solutie perfuzabila

Nephrotect este o solutie care contine aminoacizi (substante hranitoare) pentru aport nutritional (de hrana).
Nephrotect, solutie perfuzabila
Solutie de aminoacizi

Cititi cu atentie si in intregime acest prospect inainte de a incepe sa utilizati acest medicament, deoarece contine informatii importante pentru dumneavoastra.
Pastrati acest prospect. S-ar putea sa fie necesar sa-l recititi. Daca aveti orice intrebari suplimentare, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reactii adverse nementionate in acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce gasiti in acest prospect:
1. Ce este Nephrotect si pentru ce se utilizeaza
2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Nephrotect
3. Cum sa utilizati Nephrotect
4. Reactii adverse posibile
5. Cum se pastreaza Nephrotect
6. Continutul ambalajului si alte informatii

1. Ce este Nephrotect si pentru ce se utilizeaza
Nephrotect este o solutie care contine aminoacizi (substante hranitoare) pentru aport nutritional (de hrana). Se utilizeaza pentru a furniza aminoacizi pacientilor cu insuficienta renala (a rinichilor), atunci cand alte modalitati de hranire nu sunt potrivite. De asemenea, Nephrotect poate fi utilizat la pacientii tratati prin dializa.

2. Ce trebuie sa stiti inainte sa utilizati Nephrotect
Nu utilizati Nephrotect:
– daca sunteti alergic la substantele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
– daca organismul dumneavoastra are probleme cu utilizarea aminoacizilor;
– daca aveti o boala a rinichilor grava si nu aveti acces la dializa;
– daca sunteti in stare de soc acut;
– daca aveti prea multe lichide in organism (hiperhidratare);
– daca aveti lichid in plamani (edem pulmonar);
– daca aveti o afectare severa a inimii (insuficienta cardiaca), care nu este tratata;
– daca nu aveti suficiente lichide in organism (deshidratare hipotona);
– daca aveti o boala de ficat grava.
Nephrotect nu este recomandat pentru a fi utilizat la copii si adolescenti.
Atentionari si precautii
Inainte sa utilizati Nephrotect, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Spuneti medicului dumneavoastra:
– daca aveti concentratia sodiului in sange anormal de scazuta (hiponatremie);
– daca vi s-a spus faptul ca aveti valori crescute ale unor substante din sange, precum sodiu, clor, bicarbonat, proteine si zahar (glucoza). Medicul dumneavoastra va trebui sa urmareasca regulat nivelul acestor substante in sangele dumneavoastra, in timpul tratamentului cu Nephrotect. In mod obisnuit, se va efectua un test din sange sau un test din urina pentru a verifica aceste valori. Copii si adolescenti
Nephrotect nu se administreaza la copii si adolescenti.
Nephrotect impreuna cu alte medicamente
Spuneti medicului dumneavoastra daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente.
Sarcina si alaptarea
Nu exista date clinice adecvate cu privire la utilizarea Nephrotect in timpul sarcinii sau alaptarii. Medicul dumneavoastra va evalua cu atentie posibilele riscuri si beneficii inainte de a va prescrie Nephrotect. Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului dumneavoastra pentru recomandari inainte de a lua acest medicament. Medicul dumneavoastra va decide daca trebuie sa primiti Nephrotect.
Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Nu este relevant, deoarece acest medicament se administreaza numai in spital.

3. Cum sa utilizati Nephrotect
Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul, daca nu sunteti sigur.
Medicul dumneavoastra va decide doza adecvata pentru dumneavoastra, in functie de greutatea corporala si functionarea organismului. Nephrotect va va fi administrat de catre personalul medical, prin picurare intr-o vena (perfuzie intravenoasa).
Utilizarea la copii si adolescenti
Nephrotect nu se administreaza la copii si adolescenti.
Daca utilizati mai mult Nephrotect decat trebuie
Este putin probabil sa primiti mai mult decat trebuie din acest medicament, deoarece Nephrotect va este administrat de catre personalul medical specializat.
Simptomele supradozajului sau perfuzarii prea rapide pot include: greata, varsaturi, febra, frisoane si bufeuri. Daca prezentati aceste simptome, adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau farmacistului. Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca acestea nu apar la toate persoanele.
Daca Nephrotect este administrat corect, nu apar reactii adverse.
Raportarea reactiilor adverse
Daca manifestati orice reactii adverse, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului. Acestea includ orice reactii adverse nementionate in acest prospect. De asemenea, puteti raporta reactiile adverse direct prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
Raportand reactiile adverse, puteti contribui la furnizarea de informatii suplimentare privind siguranta acestui medicament.

5. Cum se pastreaza Nephrotect
A nu se lasa la vederea si indemana copiilor. A se pastra flaconul in cutie.
A se pastra la temperaturi sub 25?C. A nu se utiliza Nephrotect dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se utiliza numai solutii limpezi si ambalaje nedeteriorate.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Continutul ambalajului si alte informatii
Ce contine Nephrotect
1000 ml solutie perfuzabila contin :
Substante active L-izoleucina 5,800 g L-leucina 12,800 g Monoacetat de L-lizina 16,925 g = L-lizina 12,000 g L-metionina 2,000 g L-fenilalanina 3,500 g L-treonina 8,200 g
L-triptofan 3,000 g L-valina 8,700 g L-arginina 8,200 g L-histidina 9,800 g L-alanina 6,200 g N-acetil-L-cisteina 0,540 g = L-cisteina 0,400 g Glicina 5,305 g L-prolina 3,000 g L-serina 7,600 g L-tirozina 0,600 g N-glicina-L-tirozina dihidrat 3,155 g = N-glicina/L-tirozina 0,994 g/2,400 g. Celelalte componente sunt: acid acetic, acid L-malic si apa pentru preparate injectabile. Cum arata Nephrotect si continutul ambalajului
Nephrotect este o solutie limpede si incolora, disponibila in flacoane din sticla cu capacitatea de 250 ml sau 500 ml, prevazute cu dop din cauciuc si capsa din aluminiu.
Marimi de ambalaj:
Cutie cu un flacon din sticla continand 250 ml solutie perfuzabila
Cutie cu 10 flacoane din sticla continand cate 250 ml solutie perfuzabila
Cutie cu un flacon din sticla continand 500 ml solutie perfuzabila
Cutie cu 10 flacoane din sticla continand cate 500 ml solutie perfuzabila
Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.
Pentru orice informatii referitoare la acest medicament, va rugam sa contactati reprezentanta locala a detinatorului autorizatiei de punere pe piata:
S.C. Fresenius Kabi Romania S.R.L. Strada Fanarului nr. 2A, 500464 Brasov, Romania
Telefon: +40 (0)268 406260 Fax: +40 (0)268 406263 e-mail: [email protected]
Acest prospect a fost aprobat in Mai 2015.

Print Friendly, PDF & Email

Adauga un comentariu

Adresa e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *