Prospect Sumatriptan Terapia 50/100 mg comprimate

Ce este Sumatriptan Terapia şi pentru ce se utilizează

Sumatriptan aparţine unui grup de medicamente denumite agonişti ai receptorilor serotoninergici.
Se consideră că durerea de cap de tip migrenă apare ca urmare a dilatării vaselor de sânge. Sumatriptan produce vasoconstricţie, ameliorând durerea de cap de acest tip.
Sumatriptan este utilizat în tratamentul crizelor de migrenă cu sau fără aură (o senzaţie de avertizare care constă de obicei în tulburări de vedere cum ar fi percepţia de pete luminoase, linii în zig-zag, steluţe sau valuri).

Înainte să luaţi Sumatriptan Terapia

Nu luaţi Sumatriptan Terapia
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la sumatriptan sau la oricare dintre celelalte componente ale Sumatriptan Terapia;
– dacă aţi avut infarct miocardic;
– dacă aveţi orice gen de boală de inimă;
– dacă aveţi orice simptom care poate indica o boala de inimă, cum ar fi: durere în piept, cu caracter trecător sau senzaţie de presiune la nivelul pieptului;
– dacă aţi avut în trecut un accident vascular cerebral sau un atac ischemic tranzitor (o formă minoră de accident vascular cerebral, care durează mai puţin de 24 de ore);
– dacă aveţi probleme cu circulaţia sângelui la nivelul picioarelor, care determină crampe dureroase la mers (denumită boală vasculară periferică);
– dacă aveţi hipertensiune arterială semnificativă sau dacă tensiunea arterială este ridicată, în ciuda tratamentului;
– dacă aveţi funcţia hepatică sever afectată;
– dacă folosiţi sau aţi folosit recent medicamente care conţin ergotamină sau medicamente similare cum ar fi metisergidă sau orice triptan sau agonist 5-HT1 (cum ar fi naratriptan sau zolmitriptan) (pentru tratamentul migrenei);
– dacă folosiţi sau aţi folosit recent medicamente cunoscute sub numele de IMAO (de exemplu moclobemida pentru tratamentul depresiei sau selegilină pentru tulburările din boala Parkinson)
– dacă folosiţi sau aţi folosit recent medicamente cunoscute sub numele de ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), inclusiv citalopram, fluoxetina, fluvoxamina, paroxetina şi sertalina
– dacă folosiţi sau aţi folosit recent medicamente cunoscute sub numele de INRS (inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei), venlafaxina, inclusiv duloxetină.
– dacă aveţi sub 18 ani.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Sumatriptan Terapia
– dacă aveţi simptome ale unei boli de inimă, cum sunt durere trecătoare în piept sau senzaţie de presiune la nivelul pieptului, care pot iradia către gât;
– dacă utilizaţi medicamente care aparţin inhibitorilor selectivi ai recaptării serotoninei (pentru tratamentul depresiei sau altor tulburări mentale);
– dacă aveţi funcţia renală sau hepatică afectată;
– dacă aveţi convulsii sau alte afecţiuni care vă predispun la convulsii;
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la sulfonamide;
– dacă se consideră că aveţi risc să dezvoltaţi o boală de inimă (de exemplu sunteţi diabetic, mare fumător sau în tratament de înlocuire a nicotinei) şi în mod special, dacă sunteţi femeie la menopauză sau bărbat peste 40 de ani cu aceşti factori de risc, medicul dumneavoastră trebuie să vă verifice funcţia inimii înainte de a vă prescrie sumatriptan. În cazuri foarte rare, au apărut afecţiuni cardiace grave după administrarea de sumatriptan, chiar dacă nu fuseseră găsite semne de boală cardiacă. Dacă aveţi orice motive de îngrijorare adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Sumatriptan trebuie utilizat doar dacă durerea de cap de care suferiţi este cu siguranţă migrenă. Dacă durerea de cap pe care o aveţi este diferită de cea care vă deranjează în mod obişnuit, nu luaţi sumatriptan fără să luaţi mai întâi legătura cu medicul dumneavoastră.
După administrarea de sumatriptan, puteţi simţi o durere şi o senzatie de presiune în piept pentru scurt timp; aceasta poate fi destul de intensă şi poate iradia în sus către gât. În cazuri foarte rare, aceasta poate fi determinată de efectele asupra inimii. Aşadar, dacă aceste simptome nu dispar, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Folosirea excesivă de sumatriptan poate determina durere de cap cronică, zilnică şi agravarea durerilor de cap. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă credeţi că vă aflaţi în această situaţie. Poate fi necesar să întrerupeţi tratamentul cu Sumatriptan Terapia, pentru corectarea acestor probleme.

Utilizarea altor medicamente
Unele medicamente pot influenţa efectul sumatriptan iar sumatriptan poate influenţa efectul altor medicamente. Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, preparate vegetale şi produse naturiste.
Acest lucru este important, în mod special, când utilizaţi medicamente care conţin:
– ergotamina (pentru tratamentul migrenei) sau medicamente similare cum ar fi metisergidă sau orice triptan sau agonist 5-HT1 (cum ar fi naratriptan sau zolmitriptan). Nu utilizaţi sumatriptan în acelaşi timp cu aceste medicamente. Încetaţi să luaţi aceste medicamente cu cel puţin 24 de ore înainte de a utiliza sumatriptan. Nu le luaţi din nou pentru cel puţin 6 ore după utilizarea sumatriptan.
– IMAO (de exemplu moclobemida pentru tratamentul depresiei sau selegilina pentru tulburările din boala Parkinson). Nu utilizaţi sumatriptan dacă aţi luat aceste medicamente în ultimele 2 săptămâni.
– inhibitori selectivi ai recaptării a serotoninei (ISRS pentru tratamentul depresiei sau altor tulburări mentale). Utilizarea sumatriptan cu aceste medicamente poate provoca sindromul
serotoninergic (simptome care pot include agitaţie, confuzie, transpiraţii, halucinaţii, reflexe crescute, spasme musculare, frisoane, creşterea bătăilor inimii şi agitaţie). Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi aceste simptome.
– preparate vegetale care conţin sunătoare (Hypericum perforatum).

Sarcina şi alăptarea
Experienţa privind utilizarea în timpul sarcinii este limitată. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua Sumatriptan în timpul sarcinii. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament în timpul alăptării. Sumatriptan trece în laptele matern. De aceea alăptarea trebuie evitată 12 de ore după administrarea de sumatriptan. Orice lapte matern din acest timp aruncaţi-l şi nu-l daţi copilului dumneavoastră.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Pacienţii cu migrenă se pot simţi somnoroşi fie datorită crizei de migrenă, fie datorită tratamentului cu sumatriptan. Acest aspect trebuie luat în considerare atunci când este nevoie de atenţie sporită, de exemplu pentru conducerea vehiculelor. Citiţi şi paragraful Reacţii adverse posibile.
Informaţii importante privind unele componente ale Sumatriptan Terapia
Sumatriptan Terapia conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să luaţi Sumatriptan Terapia

Lua.i intotdeauna Sumatriptan Terapia exact a.a cum v-a spus medicul dumneavoastr.. Trebuie s. discuta.i cu medicul dumneavoastr. sau cu farmacistul dac. nu sunte.i sigur.
Medicul dumneavoastr. va decide doza care v. este necesar.. Nu trebuie s. dep..i.i doza recomandat..
Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastr.. Nu trebuie s.-l da.i altor persoane. Le poate face r.u, chiar dac. au acelea.i simptome cu ale dumneavoastr..
Cum s. lua.i Sumatriptan Terapia:
– Comprimatele trebuie s. fie inghi.ite intregi cu . de pahar cu ap..
– Sumatriptan trebuie administrat de la primul semn de instalare a migrenei, dar poate fi administrat .i in timpul desf..ur.rii crizei de migren..
– Sumatriptan nu trebuie utilizat preventiv (profilactic).
Dozaj:
Adul.i cu varste cuprinse intre 18-65ani
Doza uzual. : un comprimat de 50 mg pentru o criz. de migren.. Unii pacien.i pot necesita o doz. de 100 mg. Doza maxim. pe zi este de 300 mg.
Copii sub 18 ani
Sumatriptan Terapia nu este recomandat pentru copii sub 18 ani.
Persoane in varst. (peste 65 de ani)
Sumatriptan Terapia nu este recomandat pentru persoanele peste 65 de ani.
Dac. simptomele migrenei sunt ini.ial ameliorate dup. prima doz. de medicament, dar revin ulterior, doza poate fi repetat. inc. o dat. in 24 de ore dac. cel pu.in 2 ore au trecut de la primul comprimat filmat. Doza maxim. de 300 mg in 24 de ore nu trebuie depăşită.
Dacă simptomele migrenei NU se ameliorează după prima doză şi medicamentul nu are efect, nu trebuie să mai luaţi alte doze în timpul aceleiaşi crize de migrenă.
Data viitoare când aveţi migrenă, puteţi lua din nou Sumatriptan Terapia.
Dacă aveţi impresia că efectul Sumatriptan Terapia este prea puternic sau prea slab, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Sumatriptan Terapia
Nu luaţi mai mult de şase comprimate de 50 mg sau trei comprimate de 100 mg (300 mg în total) în 24 de ore. Luând prea mult sumatriptan, acesta ar putea să vă îmbolnăvească. Dacă aţi luat mai mult de 300 mg în 24 de ore adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital.
Simptomele în caz de supradozaj sunt aceleaşi cu cele enumerate la pct. 4 “Reacţii adverse posibile”.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, sumatriptan poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Unele din simptomele enumerate mai jos pot fi determinate de însăşi criza de migrenă.
Următorii termeni sunt utilizaţi pentru a indica cât de frecvente sunt reacţiile adverse:
Frecvente
Mai puţin de 1 pacient din 10, dar mai mult de 1 din 100
Mai puţin frecvente
Mai puţin de 1 pacient din 100, dar mai mult de 1 din 1000
Rare
Mai puţin de 1 pacient din 1000, dar mai mult de 1 din 10 000
Foarte rare
Mai puţin de 1 pacient din 10000, cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).
Frecvente :
. Înroşirea bruscă a feţei cu durata de câteva minute, ameţeli, senzaţie de slăbiciune, oboseală şi somnolenţă;
. Dificultăţi în respiraţie;
. Dureri musculare;
. Creşteri de scurtă durată ale tensiunii arteriale, curând după administrarea medicamentului;
. Greaţă, vărsături – când nu fac parte din simptomele crizei de migrenă;
. Durere, senzaţie de furnicături, senzaţie de căldură/senzaţie de frig; senzaţie de greutate şi presiune sau de “strânsoare” în piept, gât sau altă parte a corpului.
Dacă aceste efecte persistă sau sunt deosebit de severe, mai ales durerea în piept cu iradiere pe braţ, anunţaţi-vă imediat medicul, deoarece au fost raportate rar astfel de situaţii determinate de un infarct miocardic.
Foarte rare:
. modificări minore ale testelor funcţiei hepatice.
Cu frecvenţă necunoscută:
. Tulburări de vedere incluzând senzaţie vizuală de străluciri intermitente, vedere dublă şi diminuarea vederii. Au fost cazuri în care au apărut defecte vizuale permanente.
. Anxietate ;
. Scăderea tensiunii arteriale poate duce la senzaţie de leşin, mai ales la ridicarea în picioare;
. Încetinirea sau accelerarea frecvenţei bătăilor inimii, palpitaţii (senzaţie de bătăi cardiace rapide), modificări ale ritmului inimii;
. Tremurături sau mişcări necontrolate;
 Înţepenirea gâtului;
 Dureri articulare;
 Transpiraţii.
Dacă aţi făcut un test sanguin pentru verificarea funcţiei hepatice şi sunteţi în tratament cu sumatriptan, informaţi medicul deoarece rezultatul testului poate fi modificat.
Dacă apar oricare dintre următoarele simptome (frecvenţa exactă nu este cunoscută) întrerupeţi administrarea Sumatriptan Terapia şi contactaţi-vă imediat medicul:
 Respiraţie dificilă brusc instalată, palpitaţii sau senzaţie de constricţie la nivelul toracelui, umflarea pleoapelor, feţei sau buzelor, erupţii trecătoare pe piele – puncte roşii sau urticarie, care pot fi semne ale unei reacţii alergice;
 Crize convulsive (de obicei, la persoanele cu istoric de convulsii);
 Inflamaţia colonului (partea a intestinului), care se poate prezenta ca durere situată jos în partea stângă a abdomenului şi/sau diaree cu sânge;
 Fenomene Raynaud, care pot apare ca paloare sau învineţirea pielii şi/sau durere, la nivelul degetelor de la mâini sau picioare, urechilor, nasului sau maxilarului, ca răspuns la frig sau stress.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Sumatriptan Terapia

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Sumatriptan Terapia după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului

Informaţii suplimentare

Ce conţine Sumatriptan Terapia
– Substanţa activă este sumatriptan. Un comprimat conţine sumatriptan 100 mg (sub formă de succinat de sumatriptan).
– Celelalte componente sunt: intragranular-lactoză monohidrat; extragranular-lactoză anhidră, celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, talc.

Cum arată Sumatriptan şi conţinutul ambalajului
Sumatriptan Terapia 100 mg: comprimate de formă alungită, albe sau aproape albe, inscripţionate pe o faţă cu „S”şi “100” de o parte şi de alta a liniei mediane şi prezentând o linie mediană pe cealaltă faţă.
Sumatriptan Terapia 100 mg este disponibil în cutii cu blistere din PVC-PVdC/Al cu 6 şi 12 comprimate.

Print Friendly, PDF & Email

Adauga un comentariu

Adresa e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *