INDICATII TERAPEUTICE: ca tratament simptomatic în constipatia functionala; pentru evacuarea colonului înaintea interventiilor chirurgicale abdominale, examenelor radiologice ale tubului digestiv sau altor organe abdominale si a examenelor proctologice.
COMPOZITIE
1 comprimat filmat gastro-rezistent contine bisacodil 5 mg si excipienti: lactoza monohidrat, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu, Eudragit L30 D-55, trietilcitrat, talc, simeticona.
GRUPA FARMACOTERAPEUTICA
Laxative de contact.
CONTRAINDICATII
– hipersensibilitate la bisacodil sau la oricare din componentele produsului
– apendicita acuta si orice alta afectiune care poate evolua spre abdomen acut; rectocolita ulcero-hemoragica, boala Crohn; dureri abdominale de etiologie necunoscuta
– sindroame ocluzive sau subocluzive
– copii sub 6 ani.
PRECAUTII
Laxativele si purgativele trebuie folosite pentru combaterea constipatiei habituale ca mijloc terapeutic adjuvant al regimului igieno-dietetic (exercitii fizice, dieta bogata in lichide, fibre si alimente laxative).
INTERACTIUNI
Se recomanda evitarea administrarii simultane cu alcalinizante gastrice, deoarece stratul de filmare gastro-rezistent se dizolva repede in mediul alcalin.
Se va evita asocierea cu medicamente care pot provoca torsada varfurilor (amiodarona, bretiliu, disopiramida, chinidina, sotalol, astemizol, eritromicina administrata intravenos, halofantrina, pentamidina, sultoprida, terfenadina, vincamina), deoarece hipokaliemia produsa de abuzul de purgative iritante poate favoriza acest tip de aritmie.
In cazul asocierii cu digitalice se recomanda supravegherea potasemiei si electrocardiogramei (hipopotasemia creste toxicitatea digitalicelor).
Este necesara prudenta in cazul asocierii cu medicamente care pot provoca hipokaliemie (amfotericina B administrata intravenos, corticosteroizi administrati sistemic), tetracosactid.
ATENTIONARI SPECIALE
Folosirea repetata poate accentua constipatia, favorizand abuzul de purgative.
Nu se recomanda administrarea indelungata. Tratamentul indelungat, abuziv, cu purgative iritante poate duce la pierderi de apa si electroliti, inclusiv potasiu si/sau de vitamine; de asemenea poate provoca iritatia colonului cu fenomene de colita, uneori severe – “boala laxativelor”.
La copii, laxativele iritante trebuie folosite cu prudenta deoarece pot tulbura activitatea motorie a intestinului si reflexul de defecatie.
Sarcina si alaptarea
Studii la animale de laborator nu au dovedit risc fetal; nu s-au efectuat studii la femeia insarcinata. Medicamentul nu se excreta in lapte sub forma activa. Din prudenta se recomanda evitarea folosirii bisacodilului in timpul sarcinii si alaptarii.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Bisacodilul nu influenteaza negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
DOZE SI MOD DE ADMINISTRARE
Adulti: 1 comprimat o data pe zi; la nevoie se poate creste la 2 comprimate odata.
Copii cu varsta intre 6 si 12 ani: 1 comprimat pe zi.
Comprimatele trebuie inghitite intregi; se administreaza de regula seara.
Se foloseste ocazional; durata tratamentului nu trebuie sa depaseasca 7-10 zile.
REACTII ADVERSE
Ocazional pot sa apara dureri abdominale si meteorism. Dozele excesive provoaca diaree, pierdere de potasiu si alti electroliti.
SUPRADOZAJ
Supradozajul se manifesta prin diaree severa, eventual dezechilibre electrolitice.
Tratamentul consta in corectarea eventualelor tulburari hidroelectrolitice.
PASTRARE
A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi sub 25 ° C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
AMBALAJ
Cutie cu un flacon a 30 comprimate filmate gastrorezistente.
PRODUCATOR
S.C. ZENTIVA S.A., Bucuresti