Prospect EFITARD

Indicatii: In principiu, Efitard este indicat in forme usoare sau de gravitate medie ale infectiilor sistemice sau localizate, generate de germeni sensibili la Penicilina G, in care sunt suficiente titrurile ce se obtin prin injectarea preparatului.

Astfel, Efitard este indicat in: unele infectii bronho-pulmonare, scarlatina, angine, celulite, erizipel, infectii dupa interventii ca amigdalectomia, extractia dentara s.a.

Compozitie:

Pozitia 1. Flacon de 400 000 UI
Pozitia 2. Flacon de 800 000 UI

Penicilina G potasica
100 000 UI
200 000 UI

Procainpenicilina
300 000 UI
600 000 UI

Actiune farmacoterapeutica: Efitard este un preparat antibiotic, compus dintr-o penicilina “acuta” si o penicilina-depozit. Datorita resorbtiei rapide a celei dintai se realizeaza o penicilinemie initiala mai ridicata in primele 2-3 ore, procainpenicilina, mai putin solubila si deci cu resorbtie prelungita, asigurand in continuare, timp de 12-14 ore, o concentratie terapeutica de minimum 0,03 UI/ml de ser sanguin.

Spectrul de actiune al Efitardului este acelasi cu al Penicilinei G: coci grampozitivi (streptococi, pneumococi, stafilococi penicilinazo-negativi) si gramnegativi (gonococi si meningococi), bacili gramnegativi (clostridii), spirochete (Treponema pallidum). Prezinta rezistenta: enterococul, bacilul difteric si cel tuberculos, actinomicetele, protozoarele si virusurile “mici”. Concentratiile sanguine, realizate prin admi-nistrarea Efitardului sunt inactive fata de Haemophilus influenzae si de Salmonella typhi.

Contraindicatii: Efitard este contraindicat: la persoane sensibilizate la penicilina sau la procaina; in formele grave ale infectiilor cu germeni sensibili (in care este necesara o penicilinemie de start ridicata, ce nu se poate obtine cu Efitard, ci numai cu o penicilina “acuta”); in infectii cu germeni rezistenti la Penicilina G sau cu o sensibilitate moderata la aceasta. Nu se recomanda administrarea preparatului la copii sub 2 1/2 ani. Atentie Se recomanda efectuarea antibiogramei inainte de instituirea tratamentului cu Efitard, iar in infectiile determinate de stafilococ, testarea repetata a sensibilitatii acestuia (rezistenta se poate instala foarte rapid).

Posologie si mod de administrare: Efitard se injecteaza strict intramuscular, cat mai profund (se controleaza, aspirand cu seringa , daca acul nu a patruns intr-un vas sanguin). Posologia este in functie de boala si de bolnav si de asemenea intervalele. Dozele uzuale sunt : Adulti: 400000 UI-800000 UI la 12-14 ore. Copii peste 2 1/2 ani: 200000 UI – 400000 UI la 12-14 ore. In tratamentul sifilisului se recomanda administrarea unei doze totale de 6000000 UI-12000000 UI in decurs de 10-15 zile.

Prepararea suspensiei: Suspensia se prepara ex tempore, dupa cum urmeaza: se indeparteaza operculul stantat al capacelului metalic al flaconului si se dezinfecteaza dopul de cauciuc. Dupa agitarea flaconului pentru dispersarea pulberii din interior, se perforeaza dopul cu un ac de seringa pentru a permite accesul aerului, apoi, cu un alt ac, adaptat la seringa cu care se va face injectia (ambele ace si seringa se vor steriliza in prealabil, prin fierbere in decurs de 30 de minute), se introduc in flacon 2-4 ml de apa distilata sau de ser fiziologic (din fiole). Se agita flaconul pana la suspendarea completa a pulberii, se aspira suspensia in seringa si se injecteaza imediat, dupa prealabila aseptizare a locului injectarii, cu alcool, eter sau tinctura de iod. Dupa terminarea injectiei se recomanda curatirea imediata a seringii (pentru a evita blocarea pistonului) si a acelor (pentru a preveni astuparea lor).

Reactii adverse: Cele mai importante sunt de tip alergic (eruptii cutanate, fenomene asemanatoare celor din boala serului, mai rar soc anafilactic, modificari sanguine – anemie, leucopenie, eozinofilie peste 25%, trombocitopenie).

Prezentare farmaceutica: Flacoane continand 100000 UI Penicilina G potasica si 300 000 UI Procainpenicilina. Flacoane continand 200000 UI Penicilina G potasica si 600000 UI Procainpenicilina in ambalaje din faltcarton, individuale sau colective a 50 sau 100 flacoane.

Conditii de pastrare: In ambalaj original, la loc uscat, la temperatura camerei.

Valabilitate: 3 ani.

Producator: Antibiotice Iasi

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu la “EFITARD

Adauga un comentariu

Adresa e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *