Prospect Betax, 5mg/ml, picaturi oftalmice solutie

Betax este solutia oftalmica a unui medicament beta-blocant, care determina diminuarea presiunii intraoculare.
In acest prospect gasiti:
1. Ce este Betax si pentru ce se utilizeaza
2. Inainte sa utilizati Betax
3. Cum sa utilizati Betax
4. Reactii adverse posibile
5. Cum se pastreaza Betax
6. Informatii suplimentare

1. CE ESTE BETAX SI PENTRU CE SE UTILIZEAZA
Betax face parte din grupa substantelor antiglaucomatoase si miotice; agenti beta-blocanti.
Betax este solutia oftalmica a unui medicament beta-blocant, care determina diminuarea presiunii intraoculare.
Se foloseste in tratamentul pacientilor:
– cu hipertensiune intraoculara;
– cu glaucom cu unghi deschis (glaucom cronic simplu);
– fara cristalin (afakici) cu glaucom;
– cu glaucom cu unghi inchis si antecedente de glaucom cu unghi inchis, aparut spontan sau indus de terapia medicamentoasa, la ochiul opus, la care ar fi necesara reducerea presiunii intraoculare.

2. INAINTE SA LUATI BETAX
Nu luati Betax
Nu trebuie sa luati Betax daca:
– sunteti alergic la betaxolol, la oricare dintre componenti sau aveti antecedente de reactii anafilactice;
– suferiti de astm intr-o forma severa sau ati avut antecedente de astm;
– suferiti de o boala cronica obstructiva a plamanilor;
– suferiti de o boala la nivel cardiovascular (bloc atrio-ventricular de gradul II sau III, bloc sinoatrial, bradicardie sinusala, insuficienta cardiaca necontrolata medicamentos, soc cardiogen, angina Prinzmetal, hipotensiune);
– suferiti de sindrom Raynaud sau alte boli arteriale periferice;
– suferiti de feocromocitom netratat;
– alaptati sau intentionati sa alaptati.
Betax nu este recomandat copiilor.

Aveti grija deosebita cand luati Betax
Acest medicament poate sa nu fie adecvat pentru anumiti pacienti.
Este necesar sa-i spuneti medicului daca vi se aplica oricare din urmatoarele situatii:
– daca aveti sau ati avut in trecut probleme medicale, mai ales astm sau orice probleme la nivel pulmonar, cardiovascular sau tiroidian,
– daca sunteti alergic la orice fel de medicament,
– daca purtati lentile de contact moi (Betax contine clorura de benzalconiu, conservant antimicrobian, acesta poate fi absorbit de lentilele de contact moi. Nu se administreaza in timpul purtarii lentilelor de contact (moi); acestea se indeparteaza inainte si se repun dupa 15 minute de la administrare),
– daca sunteti insarcinata sau credeti ca sunteti insarcinata,
– daca alaptati sau intentionati sa alaptati,
– daca sunteti sportiv de performanta (betaxololul poate induce un raspuns fals-pozitiv la testul anti-doping)

Utilizarea altor medicamente
Medicul trebuie sa stie despre medicamentele pe care le folositi (inclusiv picaturile oftalmice) sau intentionati sa le folositi, inclusiv cele fara prescriptie medicala.
Este important mai ales daca folositi medicamente:
– care scad presiunea arteriala sanguina sau care sunt folosite in tratamentul bolilor cardiovasculare;
– medicamente antidiabetice, hipoglicemiante (inclusiv insulina);
– rezerpina;
– alte beta-blocante sistemice.

Sarcina si alaptarea
Adresati-va medicului sau farmacistului dumneavoastra pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Exista reactii adverse ale Betax care pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule sau de a folosi utilaje.

3. CUM SA LUATI BETAX
Spalati-va pe maini inainte de a administra picaturile.
Deschideti capacul flaconului, dati capul pe spate, presati cu degetul la baza ochiului, spre nas, apasati flaconul si puneti o picatura de solutie in ochiul afectat.
Este recomandat sa tineti ochii inchisi 1-2 minute dupa administrarea produsului.
Cand administrati picaturile, nu atingeti cu dopul picurator ochii sau zona din jurul ochilor. Dopul picurator se poate contamina cu bacterii care pot produce infectii ale ochilor, ce pot conduce la afectiuni grave ale ochilor, chiar la pierderea vederii. Pentru a evita orice fel de contaminare, nu atingeti nici un fel de suprafete cu dopul picurator.
Inchideti bine flaconul dupa administrare.
Este importanta administrarea medicamentului asa cum v-a fost prescris de catre medic.
Nu luati alte medicamente pana cand nu discutati cu medicul sau farmacistul.
Doza adecvata si durata tratamentului vor fi stabilite de catre medicul dumneavoastra.
Doza uzuala recomandata este de o picatura in ochiul (ochii) afectat (ati), dimineata si seara.
Daca folositi Betax impreuna cu alte picaturi oftalmice, pastrati un interval de cel putin 15 minute intre administrari.
Nu modificati doza administrata fara sa va adresati medicului dumnevoastra.
Daca trebuie sa opriti tratamentul, adresati-va medicului dumneavoastra.
Contactati-va medicul fara intarziere, daca trebuie sa suferiti o operatie chirurgicala la nivel ocular, sau au intervenit anumite conditii care nu erau prezente in momentul in care v-a fost prescris medicamentul (o anumita trauma, o infectie, etc.).

Daca luati mai mult decat trebuie din Betax
Daca ati administrat mai multe picaturi sau ati inghitit accidental solutia, trebuie sa contactati imediat medicul dumneavoastra sau adresati-va celui mai apropiat spital.

Daca uitati sa luati Betax
Daca ati uitat sa va administrati o doza, administrati-o cat mai curand posibil. Nu va administrati o doza dubla pentru a compensa doza pe care ati uitat sa v-o administrati .

Daca incetati sa luati Betax
Se recomanda ca mai intai sa va adresati medicului sau farmacistului dumneavoastra.

4. REACTII ADVERSE POSIBILE
Orice produs medicamentos poate avea anumite reactii nedorite sau neintentionate, denumite reactii adverse.
Desi aceste reactii nu apar intotdeauna, in cazul in care apar, aveti nevoie de ingrijire din partea medicului.
Medicul sau farmacistul au o lista completa a reactiilor secundare posibile datorate acestui produs medicamentos.
Adresati-va medicului sau farmacistului in cazul aparitiei oricarui simptom neobisnuit.
Puteti prezenta la nivelul ochilor senzatie de arsura sau intepaturi, inrosirea ochilor, fotofobie.

Alte reactii adverse pot apare rar, dar unele din ele pot fi serioase; acestea includ scaderea tensiunii arteriale, a pulsului si diminuarea respiratiei.

5. CUM SE PASTREAZA BETAX
A se pastra la temperaturi sub 25oC, ferit de lumina, in ambalajul original.
A nu se utiliza mai mult de 28 de zile de la prima deschidere a flaconului.
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Nu utilizati Betax dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj (dupa EXP.). Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.
Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMATII SUPLIMENTARE
Ce contine Betax
Substanta activa: betaxolol sub forma de clorhidrat de betaxolol.
Fiecare ml de solutie contine 5 mg betaxolol sub forma de clorhidrat de betaxolol (5,6 mg).

Excipienti:
Monohidrogenofosfat disodic dodecahidrat, dihidrogenofosfat de sodiu monohidrat, clorura de sodiu, edetat de sodiu dihidrat, clorura de benzalconiu, hidroxid de sodiu, apa purificata.

Cum arata Betax si continutul ambalajului
Betax, 5 mg/ml, picaturi oftalmice solutie
Solutie limpede, incolora.

Ambalaj:
Cutie cu un flacon din PEJD, prevazut cu picurator din PEJD, cu capac din PEID, a 5 ml picaturi oftalmice solutie

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata
S.C. ROMPHARM COMPANY S.R.L.,
Str. Eroilor, nr. 1 A, Otopeni, jud. Ilfov, Romania

Print Friendly, PDF & Email

Adauga un comentariu

Adresa e-mail nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate *